miercuri, 18 aprilie 2012

SARATELE CU CHIMEN


Saratele. Cum le face bunica. Cum care bunica..... Bunica (mea, a ta, a lui, a ei s.a.m.d.)

INGREDIENTE:
2 Galbenusuri
30 ml Lapte 

2 lingurite de Sare
1 lingurita de Zahar
25 gr de Drojdie (un cubulet)
1 lingura de Smantana
500 gr Faina 

1 Ou intreg
100 gr Untura
100 ml Ulei (sau margarina)
2 lingurite de Chimen macinat (eu il macin la rasnita de cafea )
2 linguri de Chimen pentru presarat
100 gr Cascaval ras pe razatoarea mica, pentru presarat

MODUL DE PREPARARE:

Pentru inceput punem drojdia la inmuiata in laptele caldut amestecat cu zahar. Separat intr-un vas mai mare amestecam untura topita dar rece cu margarina inmuiata sau uleiul, cu sarea, oul intreg si cele 2 galbenuse batute bine si smantana. Amestecam bine aceste ingrediente si adaugam si drojdia cu laptele. Dupa ce am amestecat bine aceste ingrediente, adaugam faina si chimenul pisat si amestecam cu varfurile degetelor la inceput, pana se leaga compozitia. Apoi framantam putin si lasam coca la dospit la rece. IN FRIGIDER, acoperita cu folie de bucatarie si prosoape deasupra. Lasam sa dospeasca cam o ora, timp in care preincalzim cuptorul la 180 grade (mediu pentru cuptoarele fara termometru) Dupa ce a dospit aluatul, il intindem in foaie groasa cam de 5 mm.

  Ungem foaia cu un galbenus de ou subtiat cu 2 linguri de lapte si taiem saratelele. Apoi, cat inca mai este galbenusul umed la suprafata foii, presaram chimen din abundenta. Mai presaram si niste cascaval fin pe deasupra si punem saratelele in tava de cuptor. Le lasam in cuptor 25-30 de minute pana se gratineaza cascavalul si capata o culoare apetisanta.





PS: sunt fragede si gustoase si dupa o saptamana !